“Himalaya, oameni şi munţi”

Centrul Cultural Francez din Iaşi ne invită vineri 16 ianuarie, ora 18:00 la vernisajul expoziţiei lui Mihai Moiceanu. Expoziţia poate fi vizitată până pe data de 31 ianuarie, însă dacă sunteţi nerăbdători puteţi accesa şi varianta electronică a lucrărilor. Iar pe 17 ianuarie, de la ora 10 avem un al doilea prilej de a ne întâlni cu Mihai Moiceanu, la prima sesiune din 2009 a Atelierului de fotografie.
Abia aştept aceste întâlniri, pentru că sunt un bun prilej de a afla câteva dintre frumoasele experienţe fotografice ale autorului. Dintre toate fotografiile de pe site-ul lui, cele mai impresionante mi se par peisajele montane, care înfăţişează atât de simplu nişte colţişoare de lume în care unii dintre noi nu au curajul de a ajunge nici măcar cu gândul… E un cadou tare frumos să putem “gusta” puţin din această atmosferă impresionantă a Muntelui prin intermediul unei astfel de expoziţii.
Nici un comentariu
« Comentarii
Nici un comentariu.
Comentariile pentru acest articol sunt suspendate.